Studenţii vor primi mai multe locuri în tabere!

Victorie pentru studenții din România! 

Studenţii vor primi mai multe locuri în tabere!

Cu puțin timp în urmă, Uniunea Studenților din România își manifesta nemulțumirea în legătură cu numărul de locuri alocat pentru taberele de vară. În contextul în care Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a publicat, luni, 06.06.2022, Metodologia privind alocarea taberelor studențești pentru anul 2022, aceasta a fost criticată ferm de către Uniunea Studenților din România, întrucât numărul de tabere alocate studenţilor era mai mic decât cel pe care Ministerul îl acorda chiar şi în perioada pandemiei.

Astăzi, 12.06.2022, începând cu ora 13:00, reprezentați ai Uniunii Studenţilor din România, alături de alte federaţii studenţeşti s-au întâlnit cu Ministrul Familiei, Tineretrului și Egalitații de Șanse, pentru o sesiune de consultări cu privire la modificarea Metodologiei, în beneficiul studenţilor. Drepturile studenților au reprezentat elemente fundamentale ale creșterii și dezvoltării sistemului educațional al României, Uniunea Studenților din România fiind în contact permanent cu problemele studenților.

În urma discuțiilor, reprezentanţii Uniunii au primit următoarele garanţii din partea Ministrului:

•           creşterea numărului de locuri, de la 2170 la 3500;

•           două serii suplimentare de tabere, în total 6 serii;

•           organizarea, de asemenea, şi a unor tabere de iarnă pentru studenţi;

•           crearea unui grup de lucru ce se va întâlni frecvent pentru lucra la Metodologia de tabere de iarnă;

•           creşterea numărului de locuri alocat federaţiilor studenţeşti, și anume 15% din numărul total.

Prin prezentul comunicat, Uniunea Studenților din România își concentrează atenția asupra sectorului studențesc și a modului prin care a fost gestionată această problemă. A milita pentru drepturile studenților reprezintă principalul mod de susținere a tineretului, iar Uniunea Studenților din România demonstrează din nou, rolul important pe care îl are în aceste situații. 

Astfel, este important să precizăm faptul că, luni, 13 iunie ora 10:00 AM, Uniunea Studenţilor din România va organiza o manifestaţie în semn de mulţumire pentru mobilizarea studenţilor pentru a protesta, aşa cum era stabilit iniţial, în situaţia în care Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse nu ar fi ajuns la un acord cu studenţii, în urma negocierilor. 

Protestul va avea loc în mai multe locații din România, și anume:

  • București – plecarea se va face de la Piața Romană spre clădirea Guvernului, ora 10:00; 
  • Craiova – Eugeniu Carada, nr. 10, CCS Craiova, ora 10:00;
  • Iași – Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 69, Consiliu Județean Iași, ora: 11:00;
  • Cluj – Piața Lucian Blaga nr. 1-3, zona pietonală din fața Casei de Cultură a Studenților “Dumitru Fărcaș”; ora: 13:00;
  • Oradea -Piața Unirii, ora: 13:00;
  • Arad – Platoul Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad, Bulevardul Revoluției, nr.103, ora: 10:00.

Scopul protestului îl reprezintă exprimarea liberă a susținerii și aprecierii studenților față de modificarea metodologiei în beneficiul acestora.

„Nu este prima dată când studenții își arată deschiderea și dorința de colaborare. Abia astăzi am fost invitați la discuții, care ar fi trebuit să le avem mult timp în urmă, și s-a confirmat, din nou, că studenții își cunosc nevoile și problemele și vin cu cele mai bune soluții în rezolvarea acestora. 

În continuare rămânem indignați de numărul mic de locuri alocat taberelor de vară, dar garanția că se vor organiza și tabere de iarnă ne dă o nouă speranță. 

Experiența ne arată că atunci când studenții iau atitudine, se găsesc soluții. Nu facem asta că ne place, cu siguranță mulți dintre noi trebuie să învățăm în această perioadă, dar suntem nevoiți să mergem în stradă ca să ne facem auziți. Protestul va continua pentru că încă multe alte aspecte par neimportante pentru clasa politică. Astfel, ne vom asigura că vom face auziți.” Ina NIMERENCO