Un minim istoric este alocat educației din România în urma proiectului Legii Bugetului de Stat pentru anul 2023. Bugetul propus pentru Ministerul Educației în Alocarea Bugetară 2023 este de 2,1% raportat la PIB, cea mai mică valoare din istoria recentă a României.
Uniunea Studenților din România se arată profund indignată de aceste cifre pe care le percepe ca pe o reflexie clară asupra dezinteresului absolut față de tinerii ce iși doresc să atingă excelența prin educație. Această lovitură devine mult mai puternică în contextul unei perioade de reconstrucție cauzată de o criză sanitară ce a lăsat urme adânci în calitatea învățământului.
Raportată la societatea vestică, cifra reală a întregului buget național alocat educației se apropie de bugetul unei singure universități din Statele Unite ale Americii. Acest fapt vine în mijlocul unui exod de inteligență ce slăbește șansele de dezvoltare durabilă a societății din România. Tinerii sunt încurajați să opteze pentru oferta educațională națională, sub promisiunea unui viitor prosper, însă dezacordul fundamental dintre declarațiile și faptele decidenților, în ceea ce privește dezvoltarea învățământului, adâncește iremediabil cultul emigrării educaționale.
Un procent de 2,1% se va răsfrânge direct proporțional în interesul general pentru fenomenul educațional prin creșterea ratei de absenteism și abandon. Uniunea dorește să atragă atenția asupra necesității resurselor financiare, indispensabil necesare în modernizarea unui sistem blocat la granița secolului trecut.
Facem un apel la majorarea bugetului alocat Ministerului Educației. Alinierea cu practicile Uniunii Europene impune atingerea mediei de 5%, cifră raportată la Produsul Intern Brut. Considerăm că educația trebuie să reprezinte o prioritate în ochii decidenților, aceasta fiind singura soluție reală în consolidarea pe termen lung a puterii economice a României.
Respectul față de educație este un imperativ, iar respectul trebuie să depășească 2,1%.